Incet si sigur

Asa zice vorba…Ca e bine sa fie incet si sigur! Asa e romaneste dintotdeauna, incet…(nu e numai aredeleneste…). Sigur, nu este si nu va fi…

Ce e cert, este ca incet si sigur, incepem sa traim in tara straina, chiar daca nu am plecat de aici! Am fost cuceriti total! Si nu a fost razboi clasic, nu au murit soldati pentru asta…De ce se poarta razboaie? Pentru cucerirea de teritorii, acapararea de resurse, colectarea de bogatii, asigurarea influentei. Nu asta s-a intamplat si in tara noastra? Strainii au acaparat resursele. Vindem terenurile agricole, deci resurse si teritorii. Politicienii locali actioneaza dupa cum dicteaza „internationalele” (corporatiile, UE, FMI, etc.). Deci, nu am fost cuceriti? Chiar daca nu s-a purtat un razboi clasic…

Ce e mai periculos e ca romanasii (preocupati de rachiu, fum de mici, carucioare de supermarchet, manele, pitipoance, shopping im mall, combinatii de toate astea..) nici nu   si-au dat seama…Iar cei care s-au lamurit totusi au plecat din tara (daca tot e lor…putem merge la ei…nu?!) sau se gandesc ce poate sa le iasa la afacerea asta…

P.S. Off topic: V-ati uitat pe factura la energie, cat platiti pentru dezvoltarea „energiei regenarabile”? Unde se duc banii astia? Cine repatriaza profitul? Cine in Europa mai are asa ceva? (la valoarea asta ma refer…)

Ziua copilului…

Desi nu are legatura (?!) cu subiectul in cauza, o sa incep cu un banc, relativ gustat pe timpul lui Ceasca (pentru cei care au prins vremurile…): Zice ca vine inspectia la ora, la ora de „economie politica” (parca asa se chema…). Profesoara adreseaza o cerinta catre elevi, si anume sa exprime in trei cuvinte esenta societatii socialiste (de aur, multilateral dezvoltata, etc…). Dupa multe opinii are diversilor elevi etc., ridica mana Bula (va mai amintiti de el? a cam disparut in ultime vreme din pacate…o fi prin Spania…). Profesoara il numeste si acesta da raspunsul: „Totul pentru om!” Extraordinar! Activistul, inspectorul din spatele clasei, toti uimiti! Acesta e raspunsul! Quintesenta societatii noastre! Aplauze, aprecieri, etc. In timpul asta, Bula cu mana pe sus. Inspectorul, gandind la inteligenta emotionala si vastele cunostinte ale bravului elev Bula, ii da voie: „Da, tovarasu’ elev, ce vrei sa mai adaugi?”. Si Bula: „Sa va spun si omu’?”

Asa si pentru ziua copilului! Hai sa specificam si copilul (al ministrului, al afaceristului, al politicianului…). Astia nu sunt copii! Sunt progeniturile parintilor! Nu, oameni buni! E ziua COPIILOR! A ingerilor inca nedoborati de iadul vietii cotidiene…A celor ce au gandul sincer si inima curata! A viitorului nostru! E ziua lor maine…Atat!

Si in incheiere, va spun ca pe mine personal doua lucruri ma afecteaza emotional cel mai mult: sa vad batrani singuri si copilasi care plang!

Toate bune!

Sa moara si capra vecinului…

Sa moara si capra vecinului! Sau caprele, daca are mai multe! Cred ca mentalitatea asta este una din cauzele pentru care tarisoara asta in care noi traim nu merge deloc inainte…Pai cum sa mearga, daca noi omoram caprele vecinului?! Asa scade septelul..:) Si bineinteles si avutia nationala…

In loc sa ne uitam la vecinul cu mai multe capre admirativ, sa ne gandim cum sa facem sa avem si noi ca el, sau chiar mai multe, noi (noi romanii, in general) ne dam de ceasul mortii cum sa facem sa ii punem bete in roate vecinului cu mai multe capre, cum sa i le omoram, sa aiba si el ca noi…putine sau deloc. In loc sa ne ridicam la nivelul lui, il coboram pe el la nivelul nostru. Daca nu reusim, il alungam din comunitate…pentru ca nu s-a adaptat…

Asta este una din cauzele pentru care ne pierdem (ca natie, ca popor) inteligentele si elitele, indeferent de domeniul in care activeaza. Asta si faptul ca asteptam intotdeauna (la nivel de majoritate) sa „ni se dea” si aproape niciodata nu luptam sa „luam”, sa obtinem ce credem ca ni se cuvine, ne incetoseaza foarte mult viitorul. Viitorul ca natie, ca tara, ca individualitati cu o apartenenta la o natie, la o tara. Viitorul marii parti a locuitorilor acestei tarisoare in descompunere se limiteaza la realizarea dorintelor personale, cateodata meschine, in majoritatea cazurilor egoiste si limitate. Sa mai traga o teapa, sa mai faca un mic furtisag (material sau intelectual), sa se ridice deasupra celorlalti pe umerii celorlalti…Asta e filozofia de viata a romanilor. Si bineinteles, sa omoare capra vecinului…

Fara idealuri, fara lupta, supusi unui proces de tiganizare intelectuala, romanii nu vor avea sanse sa dezvolte frumoasa tara (atat cat o mai au, macar pe hartie…). Fiecare entitate din aceasta tara (si exceptiile, din ce in ce mai putine, nu fac decat sa confirme regula) is vede de propriile orgolii si interese, simtind invidie si ura pentru oricine incearca sa se ridice cu un cap mai sus din mocirla pe care o controleaza si o intretin…

Si ca sa revenim la capre, cand a inceput sa le creasca vecinul nostru, am privit cu superioritate si ironie la el. Am ras si am pariat pe insuccesul lui, comentand de zor la carciuma sau…mall. Intre timp s-a dovedit ca a fost o idee buna, afacerea cu caprele e in plin avant si la mare cautare. Acum privim cu ura si invidie la bunastarea vecinului. Si, tipic pentru mentalitatea romanului, ii uram din toata inima: „Muri-ti-ar capra!”

Cum scapi de fluturii de noapte?

A venit caldura (putem spune chiar ca a venit vara…) si odata cu ea au aparut si o multime de insecte, ganganii si alte alea…Daca te afli intr-un loc in care nu ai posibilitatea sa te protejezi cu plasa de insecte la geam sau un spray ceva, seara mai ales e de belea. Atrase de lumina, apar o multime de insecte. Unele sunt efemeride si mor pana dimineata, altele le poti descoperi cum zboara cu entuziasm si seara urmatoare.

Cele mai mult ma enerveaza fluturii de noapte. Au un comportament imprevizibil, se baga peste tot, fac si zgomot, lasa urme, intr-un cuvant sunt stresanti. Aflandu-ma intr-un loc fara plasa de insecte, cu acces direct la exterior si cu un bec puternic, a trebuit sa gasesc o solutie sa scap de ei. Asa ca o spun aici, poate mai ajuta pe un alt amarastean intr-o astfel de situatie.

Iata: diluati o jumatate de cana de amoniac in aproximativ un litru de apa. Cu o carpa umezititi marginile ferestrei (canatul). Imbibati bine carpa cu solutia si lasati-o la uscat in dreptul ferestrei. Daca gatiti, o puteti lasa la uscat pe capacul de aragaz si o umeziti periodic si repetati. Se pare ca acestor ganganii nu le place mirosul degajat de amoniac. Cel putin pentru o seara va lasa in pace (pentru ca a doua zi sa montati o plasa de insecte pentru eficienta maxima…).

Afacerea momentului…

Istoria recenta (de dupa ’89) a frumoasei noastre tarisoare e plina de povesti despre „afaceri” ale momentului…Au fost si au trecut. Au fost scoase din peisaj de istorie, tehnologie, moda, investitori straini, tunuri, pseudo-afaceristi etc. Din unele nu a mai ramas nimic, decat poate amintirile. Din altele s-au dezvoltat alte afaceri, unele chiar serioase, care incearca sa reziste si azi, in vremuri crizate…Toate au avut in comun insa ceva: o „gaselnita”, o nevoie proaspat descoperita a consumatorului, o mediatizare corespunzatoare si posibilitatea unui castig rapid (pentru patroni) si cu riscuri mici…

Imediat dupa ’89, imi aduc aminte, a inceput moda „painii turcesti” care umplea galantarele si pietele. Peste tot se deschideau astfel de cuptoare, si se castigau bani frumosi (in acele vremuri si evaziunea era la apogeu). Intre timp au aparut alte brutarii, s-au standardizat retetele, s-au reglementat procesele de productie. Nu se mai fac nicaieri paini dupa acea reteta. Apoi au aparut celebrele dozatoare. Erau pe la toate colturile. Inchiriai unul de la un distribuitor (sau il luai in custodie contra unei parti din profit), punei apa si tot felul de esente/chimicale si gata afacerea…Apoi era in voga berea la dozator. Asta ar fi ramas si acum, dar producatorii au scos pe piata berea la PET si au pus punct…Apoi au fost gogoseriile. Mai recent, covrigariile. Apareau si astea precum ciupercutele dupa ploaie. Acum si din astea au mai ramas doar cateva…

Pe alt segment, in urma cu mai multi ani, s-a scos bani din termopane. Toata lumea voia sa isi puna. „Tu nu ti-ai pus termopane?” era intrebarea zilei. La toate colturile gaseai termopagii gata sa iti faca lucrarea, la pret negociabil. Facea omul rost de 2000 DM (marcile erau pe vremea aia, mai apoi euroii…) isi lua o masina reconditionata de lipit si un rotopercutor si isi facea „firma” in garaj. Dimineata taia si lipea, seara mergea la montaj. Unii chiar au facut bani. Majoritatea termopagiilor de buzunar au inchis sandramaua, au mai ramas firmele mari. Nici ele nu o duc prea bine. Cine a avut de pus, a pus deja termopan. Iar cum piata imobiliara e la vale, constructii noi sau amenajari mari nu prea mai prind…Oricum, au rezistat cei care au lucrat serios si cu materiale de calitate. Am destule cunostinte care au lucrat cu un „nea Costica” (unul din cei cu garajele – acum repara biciclete…) si au trebuit sa inlocuiasca geamurile, ca facusera condens intre foi si nu se mai vedea afara, sau, mai rau, s-au trezit ca le-a picat fereastra dupa ceva timp…(mesterul o prinsese numai in spuma…ca „tine si asa”)

Apoi a venit timpul centralelor de apartament. Parca toata lumea o luase razna…Rasunau rotopercutoarele prin toate blocurile de ziceai ca e razboi! Conform obiceiului, au aparut o multime de firmulite si mesteri „independenti” care iti faceau repede si ieftin instalatia si iti montau centrala (pret fara taxe, fara tva si fara acte, bineinteles…) Baietii „destepti” de atunci erau cei care faceau proiectul de gaz si erau autorizati pentru punerea in functiune a centralei. Nu erau chiar multi si nu puteai fara ei (si ei stiau asta…), de aceea aveau si tarife pe masura. S-au castigat bani frumosi si cu chestia asta…Intre timp piata s-a umplut, gazele s-au scumpit de zece ori de atunci. Centrale noi se pun tot mai putine, si in special pentru a le inlocui pe cele vechi (multe au durata de viata de zece ani depasita…). Au mai ramas cateva firme, care asigura si servisarea si inspectia tehnica (obligatorie)

Mai recent, dar din pacate in plina criza, a venit „furia” anveloparii (sau termo-izolarii) blocurilor. Echipe incropite peste noapte (si care de regula se schimbau de 2 ori pana la terminarea lucrarii) se cocotau de zor pe toate blocurile sa lipeasca polistiren. Nu conteaza ca izolarea cu polistiren nu se foloseste la orice fel de cladire si la orice fel de material (duce la aparitia condensului, mucegai, etc – se pot scrie pagini intregi) – noi asta stim, deci asta facem. S-au gaurit (sau nu…) peretii, s-a lipit polistirenul, s-a vopsit (pe alocuri in culori nebune sau fiecare apartament cu a lui culoare la exterior) si gata lucrarea. S-au luat si aici bani frumosi (multi din ei de la buget…).

Anul asta e posibil sa apara o noua afacere „pe val”. Vad ca deja se fezandeaza mediatic pe toate posturile tv crizate. E vorba de aerul conditionat. Informatia strecurata in media (incompleta ca de obicei, dar fluturata des…) precum ca e ultimul an in care mai pot fi cumparate aparate de aer conditionat model „vechi” mai ieftine, ar trebui sa ii grabeasca pe romani sa cumpere astfel de aparate. Reactie plauzibila daca ne gandim cum au reactionat inteligentii romanasi in scandalurile cu laptele de vaca si carnea de cal (apropos, mai dau ceva televiziunile acum? – scopul a fost atins, nu mai are nici un rost…). Ramane de vazut daca vremea va fi calda si ii va indemna pe oraseni sa isi monteze astfel de aparate. Faptul ca acestea (aparatele on/of, despre ele este vorba) au fost interzise de UE, e o alta discutie (cele cu inverter sunt mai economice numai in anumite conditii). O sa vedem daca anul acesta instalarea aparatelor de aer conditionat va fi „afacerea momentului” sau nu…

De Paste

De principalele sarbatori crestine (Paste si Craciun) familia mea se reuneste sub acelasi acoperis, la aceeasi masa. E o traditie pe care toti am acceptat-o cu inima deschisa si de la care nimeni nu se abate. Ne strangem in casa parinteasca de la cateva sau de la multe sute de kilometri departare, pentru a ne bucura, a ne intrista, a rade, a plange, a trai cateva zile iar impreuna…

Asa am facut si de acest Paste. Casa s-a umplut de copii, nurori, nepoti. Mama s-a bucurat. Tata nu mai este, dar s-ar fi bucurat sigur si el, ca intotdeauna. Fetele au intrat in bucatarie sa pregateasca bunatatile. Cele traditionale, dar ca in fiecare an, si cateva questiute noi sau dupa retete noi. Anul asta, au facut oua de prepelita vopsite. Au fost faine de tot! Si la aspect, si la gust (pacat ca ousoarele astea sunt asa mici…). In timpul asta noi, baietii, am facut ultimele cumparaturi. Apoi, in buna traditie a familiei, ne-am laudat fiecare cu tuica si vinul aduse, degustand fara graba dar cu foarte mare atentie…

Am fost la biserica. Am luat Lumina, apoi am fost in cimitir, sa ne cinstim stramosii. Am varsat o lacrima in amintirea celor dragi. Am varsat, de fapt, mai multe lacrimi…

Am venit cu Lumina acasa si ne-am asezat in jurul mesei. Am mancat cozonac cald din cuptor (nimeni nu il face asa bun ca mama, si nimeni nu reuseste sa il potriveasca astfel incat sa il mancam cald in noaptea de Inviere…), am ciocnit oua, am mancat din bunatatile pregatite dinainte…

Si asa au trecut zilele. Cu mese imbelsugate, discutii, povesti, un pahar de vin bun, oua rosii, lacrimi, rasete, amintiri, sperante…Si apoi am plecat pe la casele noastre. Am reluat iar existenta terna din orasele jegoase si prafuite in care ne-a dus voia sortii. Am ajuns pe la casele noastre, si apoi ne-am dat seama ca timpul a fost scurt, ca desi am vorbit zile intregi, au ramas o multime de lucruri nespuse. Unele chiar importante. Cum ar fi sa le spunem celor dragi ca ii iubim! E adevarat, ei stiu asta, dar parca imi pare rau ca nu am spus explicit…Poate la Craciun…

Ce a ramas dupa aceste zile de sarbatoare? Cateva kile in plus la greutate, bucuria revederii cu cei dragi, linistea sufleteasca data de minunea Invierii…Si imaginea mamei, zambind larg cand am ajuns cu totii acasa, si plangand cu dor cand am inceput sa plecam iar pe la casele noastre….

Oua de gaina si prepelita vopsite

Oua de prepelita vopsite

Oua de Paste

De 1 Mai

Ce este 1 Mai pentru romanasi? O zi libera pentru unii, o zi ca oricare alta pentru altii…Oficial e ziua celor ce muncesc. In fapt, nu toti cei ce muncesc au liber… (profiturile unora, deh…). Sa zicem ca e un fel de sarbatoare.

Ce fac romanasii de 1 Mai? (cei ce au liber ne intereseaza). Mai exact ce vor face de acest 1 mai, cand urmeaza si pastele? Vor merge la supermarketuri sa impinga caruturile. Vor merge in cluburi, sa toace banii babacilor (putini din cei care umplu cluburile de fite sunt si in stare sa produca ceva…). Vor merge pe insoritul litoral, la Mamaia in cluburi, sa toace banii parintilor. Vor merge cu familia pe insoritul litoral (in alta parte decat Mamaita) sa stea la soare si in apa, sa cheltuie bani, sa aiba impresia ca se simtesc bine. Vor merge la gratare ca sa scoata si ei fum. Vor merge la munte, la iarba verde, ca sa faca gratare. La gratarele de la munte si/sau iarba verde, vor asculta manele date tare, ca sa ii recunoasca lumea ca sunt rromani, sa nu cumva sa fie confundati. Vor lasa tone de gunoaie, ca sa vada toata lumea ca ne tragem din agricultori si sa priceapa si altii la ce folosim si gunoiul propriu de acasa. Vor merge la carciuma. Apoi la biserica (sau invers). Se vor uita la televizor la spectaculoasele stiri despre cei care au fost in cluburi, pe insoritul litoral, la munte, la iarba verde, cu manele, fum si gunoaie, la biserica, la carciuma etc.

Am uitat ceva??

Boala nationala

Eu asa cred, ca e o boala. Este contagioasa dar si ereditara. Ma refer la hotie! Si din pacate, se pare ca nu are leac… Nici puscaria nu o mai vindeca, ci o stimuleaza, o perfectioneaza. La fel cum virusii si bacteriile s-au adaptat la vaccinuri si antibiotice, si hotia s-a adaptat la sistemul nostru de justitie, si acesta nu mai are niciun efect. Puscaria a devenit un loc de perfectionare. Nu degeaba e numita in cercurile direct interesate „facultate”…Unii au invatat sa scrie bloguri in puscarie. Adevarate bloguri de „nisa”…

De la gaina vecinului si pana la sina de cale ferata, in romanica se fura la greu. Mai nou se dau jos si stalpii de la reteaua nationala de transport a energiei electrice (ca sa vanda ceva componente de acolo la fier vechi). Altadata poate ar fi fost prinsi si executati pentru subminarea economiei nationale. Acum nu mai are cine sa-i prinda, ca sunt ocupate si organele cu ceva interese (mici „manareli”). Iar daca sunt prinsi, mare lucru nu patesc, caci sunt cetateni europeni si au drepturi…Daca sunt trimisi pentru scurt timp la puscarie, se recalifica. De la furt de fier vechi la furat din portofele. Cei isteti pot chiar promova la jefuit banci sau masini de valori. Succes in viata garantat…

E drept ca si statul fura de la toti si de peste tot! Atunci cum sa ne pazeasca el de hoti?! Hotul striga „hotul”! E drept si ca statului nu ii place concurenta, si vrea sa fie cel mai tare in bransa, cel mai hot dintre hoti… Dar nici macar aici nu exceleaza, sunt altii mai tari ca el..

Pe langa micii borfasi, amintiti mai sus, sunt si maestrii, adevaratii profesionisti care nu prea se lasa vazuti si care, cu acte in regula, au reusit sa fure aproape tot din tara asta: fabrici, pamanturi, inventii, obiecte de arta…pana si oameni. Si asta tot hotie este!

Spun ca e ereditara pentru ca se pare ca se mosteneste. Inca de pe timpurile „de aur” exista mentalitatea ca nu trebuie sa vii de la slujba cu mana goala. Un surub, o piulita, o sarma, un cartof, nu conta…Important era sa nu vii acasa cu mana goala. Altfel, nu erai considerat de vecini un bun gospodar!

Spun ca e contagioasa pentru ca in mod sigur se propaga. Cei mai multi se uita la unii care au succes din hotie, si in loc sa ii opreasca, incearca si ei…

E o boala a societatii romanesti. O societate in care cei care fura nu sunt considerati hoti ci descurcareti…O societate in care cuvantul „smecher” suna a lauda… Cred ca suntem singura tara in care un parinte spune in semn apreciere suprema fata de odrasla sa : „Ia uite ce hot e asta micu’ !” Si tanara odrasla va incerca sa isi multumeasca parintii, se va perfectiona, si va ajunge un hot mai mare si mai bun…adica un tip descurcaret!

Cum tehnicile se perfectioneaza si hotii se inmultesc, o sa ajungem sa ne fure scaunul de sub dos la restaurant si sa ne lase sprijiniti intr-0 coada de matura infipta undeva, fara sa ne dam seama! Asa ca aveti grija unde beti bere vara asta! Stati atenti (si) la scaune!

Definitiv

Acum nu e nici urma de indoiala! Primavara a venit! Definitiv! Iar la cum arata afara, parca se pregateste sa vina deja vara…Imi era dor de atmosfera asta un pic mai vesela, de pasarele, de gaze, de flori, de verdeata, de copilasi la joaca…Parca reusesc sa ma desprind mai usor de rutina, de cotidian, de probleme…Parca cenusiul din jurul nostru nu mai e asa cenusiu…

Lasand la o parte filosofeala, chiar a primavara si pe aici. A venit mai tarziu ca in alte parti ale tarii, dar a venit…Ieri am vazut primii copaci infloriti. Azi deja fenomenul s-a generalizat. Incep sa vad in culori, dupa monocromia de asta iarna. Lucrul acesta nu ma deranjeaza, ba chiar ma bucura.

Este o placere sa privesti prin gradinile curatate de oameni gospodari. Intr-una din ele, am pozat niste floricele. Postez fotografiile mai jos, pentru a va delecta si voi privirea…

Zambila

zambila roz

Margareta

Iarba

Nepricepere sau interes?

Zilele trecute am avut ceva probleme in Iasi, asa ca a trebuit sa fac un drum acolo. Dupa ce m-am tot invartit pe diverse strazi aiurea (Iasiul parca e in reconstructie totala, se deviaza traficul la greu, si peste toate astea circulatia e dirijata de politisti…) am ajuns intr-un final in punctul de destinatie. Cu greu, pentru ca, asa cum am mai spus, circulatia era dirijata de politisti!

Am reusit sa termin mai repede ce aveam eu de facut si, pentru ca mai aveam ceva timp liber, m-am hotarat sa fac o scurta plimbare pe jos prin Iasi. Si aceasta in zona in care ma aflam cu treburi, respectiv pe langa Palatul Culturii. Nu m-am dus prin mall-uri si alte asemenea ci am tinut sa bat la pas drumul pana la Mitropolie. Strada e in reconstructie, se reface cu piatra cubica, trotuare noi, etc.

Dar ce voiam sa semnalez eu aici e altceva. Iasiul este asociat de multa vreme cu teii. Teiul este ca un „brand de oras” pentru Iasi. Dar…Iasiul nu prea mai are tei. Nu sunt din Iasi. Ajung pe acolo rar spre deloc. Poate si de asta am avut un soc vizual, daca il pot numi asa. Faptul ca se reface strada (la cum arata, cred ca se intentioneaza a se face un fel de bulevard pietonal) nu e rau. Dar de ce s-au taiat toti arborii? (la tei ma refer). S-au plantat in loc niste piticanii ornamentale (chestie de gust, parerea mea este ca sunt urati) care nu vor creste cu mult mai mult de atat…

Adio miros de tei in centrul Iasiului. Si pe o strada care probabil se vrea pietonala, adio umbra vara. Imi vine greu sa cred ca pe canicula, cand toate pietrele si betoanele se vor incinge, aceasta strada va fi plina de pietoni…Fara umbra, fara banci, turism adevarat…

Nu imi dau seama de ce s-au taiat teii din Iasi. Imi vine greu sa cred ca locuitorii orasului au fost de acord cu asa ceva. O fi fost un politician, un milionar sau cine stie ce sef de clan care avea nevoie de ceva mobila de lux din lemn de tei? Sau o firma trebuia sa incaseze bani pe niste taieri si plantari de arbori? Sau e pur si simplu nepricipere sau prostie din partea celor responsabili cu administrarea imaginii orasului? Sau poate toate la un loc?

Mie nu imi place Iasiul fara tei. Dar bineanteles, parerea mea conteaza putin, eu fiind doar un calator ocazional prin fosta frumoasa urbe. As fi curios de parerea celor ce locuiesc in Iasi. Dar cred ca ei sunt de acord cu aceasta schimbare, sau nu ii intereseaza din moment ce nu au luat atitudine…

Postez mai jos cateva poze din Iasi cu ceea ce se vrea a fi un pietonal  si cu falnicii arbusti ce au inlocuit amaratii si anticii tei.

Iasi

Iasi fara tei

Un bulevard fara umbra vara

Tei de Iasi